Logistician
- Program normal
Descrierea companiei
Doka este unul din liderii mondiali în domeniul dezvoltării, producţiei şi distribuţiei de echipamente de cofrare pentru toate sectoarele din industria construcţiilor.
Sunt puţini cei care asociază marca Doka unei istorii de familie care a împlinit 150 de ani. Însă clienţii noştri din întreaga lume profită de valorile care au luat naştere de aici și din pasiune pentru soluții: încredere, experienţă şi respectarea angajamentelor. Tocmai în mediul concurenţial global, acestea formează o fundaţie care reprezintă baza pentru dezvoltarea şi distribuirea unor soluţii de cofrare de calitate superioară. Ne ajutăm clienţii să construiască mai eficient, mai bine şi mai sigur.
Pentru a menține acest standard, investim în formarea continuă și creativitatea angajaților, apreciem experiența, seriozitatea și inovația și oferim mereu noi perspective și siguranță într-o companie activă la nivel internațional.
Prezentă în peste 70 de țări, cu un numar de peste 6800 de angajati, în România Doka este prezentă din 1998, unde a contribuit la succesul a nenumărate proiecte de dezvoltare imobiliară, de infrastructură, construcţii industriale etc., fiind reprezentată în Bucureşti (Tunari, jud. Ilfov), Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Craiova.
Descrierea locului de muncă
- Reprezintă Doka România în relaţiile cu furnizorii săi interni si externi;
- Colaborează la pregătirea ofertelor comerciale în sprijinul Departamentului Vânzări şi la adaptarea lor la stocurile curente şi necesităţile clienţilor;
- Asigură optimizarea stocului de material necesar satisfacerii comenzilor clienţilor la termenele angajate contractual cu ajutorul programelor de gestiune (Discos, Cockpit Operations si DokaCalc);
- Prelucreaza in sistem conditiile contractuale conform PCL-ului;
- Introduce şi actualizează comenzile de echipamente ale clienţilor în vederea furnizării lor la termenele angajate, cu ajutorul programelor specifice;
- Participă la inventarele periodice ale stocurilor de echipamente şi materiale;
- Planifica si organizeaza transportul priviind livrarile interne si/sau retururile conform cerintelor clientilor;
- Sintetizeaza si transmite superiorilor ierarhici situatia rezultatelor lunare provenite din livrari;
- Asigura, introduce si monitorizeaza comenzile de transport in Discos;
Calificări
- Minim 3 ani de experiență într-un rol similar
- Cunoștințe avansate de utilizare a pachetului MS Office, Internet
- Cunoașterea limbii engleze – nivel mediu/avansat
- Spirit comercial și o bună înțelegere a business-ului
- Abilități de comunicare clară și eficientă
- Rezistență la stres
- Gândire analitică, inovativă
- Abilitatea de a asimila informații complexe și de volum
- Responsabilitate, seriozitate, corectitudine
- Capacitate de efort susținut
- Capacitatea de a lucra în echipă
- Orientare către soluții
- Atenție la detalii
- Capacitatea de a respecta termene limită
- Motivație, curiozitate, proactivitate
Informații suplimentare
Ce oferim noi
- Oportunitatea de lucra într-o companie multinațională, aflată în continuă dezvoltare
- O cultură organizațională bazată pe înțelegerea și dezvoltarea continuă a angajaților
- Salariu atractiv acordat în funcție de experiență și competențe
- Abonament servicii medicale – Clinica Medicover
- Card Dejun – UP
- Bonus anual (acordat in funcție de performanțele individuale și de rezultatele companiei)