Inginer proiectant
- Program normal
Descrierea companiei
Doka este unul din liderii mondiali în domeniul dezvoltării, producţiei şi distribuţiei de echipamente de cofrare pentru toate sectoarele din industria construcţiilor.
Sunt puţini cei care asociază marca Doka unei istorii de familie care a împlinit 150 de ani. Însă clienţii noştri din întreaga lume profită de valorile care au luat naştere de aici și din pasiune pentru soluții: încredere, experienţă şi respectarea angajamentelor. Tocmai în mediul concurenţial global, acestea formează o fundaţie care reprezintă baza pentru dezvoltarea şi distribuirea unor soluţii de cofrare de calitate superioară. Ne ajutăm clienţii să construiască mai eficient, mai bine şi mai sigur.
Pentru a menține acest standard, investim în formarea continuă și creativitatea angajaților, apreciem experiența, seriozitatea și inovația și oferim mereu noi perspective și siguranță într-o companie activă la nivel internațional.
Prezentă în peste 70 de țări, în România Doka este prezentă din 1998, unde a contribuit la succesul a nenumărate proiecte de dezvoltare imobiliară, de infrastructură, construcţii industriale etc., fiind reprezentată în Bucureşti (Tunari, jud. Ilfov), Constanţa, Braşov , Timişoara, Cluj, Iaşi şi Craiova.
Descrierea locului de muncă
Dacă …
… te caracterizează seriozitatea, organizarea și orientarea către soluții
... ai experienta demonstrata in proiectarea cofrajelor
… ești în căutarea unui job stabil
… ți-ar plăcea să lucrezi în domeniul serviciilor în construcții
… ți-ar plăcea să lucrezi într-o companie multinațională
te invităm să citești în continuare, deoarece suntem în căutarea unui Inginer proiectant - Senior pentru sediul central Doka Romania (Șos. de centură – Tunari, jud. Ilfov).
Principalele responsabilități:
· reprezintă Doka în proiecte naţionale de mare complexitate;
· realizeaza proiectele speciale in colaborare cu Departamentul Tehnic din Amstetten;
· indeplineste rolul de persoana de contact pentru Departamentul de Statica;
· corespondeaza cu Departamentul de statica din Austria (mailbox Static) cu privire la probleme de statica;
· este persoana de contact pentru tehnicieni in legatura cu intrebarile privind calculele statice si asigura transferul de informatii intre tehnicieni si Departamentul de statica;
· colaboreaza cu Departamentul Vanzari in vederea identificarii si stabilirii temei de proiectare in conformitate cu necesitatile clientului;
· stabileste de comun acord in colaborare cu clientul si Departamentul Vanzari nivelul de detaliere a ofertei;
· se ocupă activ de realizarea ofertelor de preţuri informative generale şi specifice conform proiectelor beneficiarilor, în concordanţă cu normele româneşti şi internaţionale din domeniu;
· consiliază clienţii din punct de vedere tehnic pentru adoptarea soluţiilor cele mai potrivite;
· contribuie la instruirea tehnică a colegilor din activităţile logistico - comerciale, in limita timpului disponibil si cu sprijinul cadrelor specializate;
· ca urmare a solicitarilor scrise ale Departamentului de Vanzari realizează pregătirea de specificaţii tehnice, adaptarea lor la stocurile existente şi soluţionarea din punct de vedere tehnic la schimbarea materialelor conform stocurilor;
· soluţiile tehnice proiectate vor include obligatoriu echipamentele şi componentele necesare siguranţei şi sănătăţii muncii;
· efectueaza vizite in santiere si identifica, comunica si implementeaza posibilitatile de optimizare;
· indeplineste functia de Key User Statica;
· indeplineste functia de Verificator Proiecte in cadrul Dep. Tehnic Doka Romania, in baza principiului "celor 4 ochi";
· asigură predarea proiectelor corect (tehnic) şi la timp in acord cu necesarul de resurse impus si convenit de realizarea acestora;
· oferă suport și consultanță, la solicitarea managerului general.
Calificări
Pentru a obține cele mai bune rezultate în această poziție, ar trebui să deții următoarele abilități:
· Minim 5 ani de experiență într-un rol similar
· Minim 3 ani de experiență în proiectarea cofrajelor
· Cunoștințe avansate de utilizare a pachetului MS Office, Internet
· Cunoștințe avansate de AutoCAD ; 3D - constituie avantaj
· Cunoștințe solide de statică și rezistența materialelor
· Programe calcul static - RSTAB, SAP, ETABS, ROBOT
· Managementul proiectelor
· Întocmire oferte, breviare de calcul
· Cunoștințe de proiectare a structurilor metalice sau a structurilor din lemn
· Cunoașterea limbii engleze – nivel mediu/avansat
· Abilități de comunicare clară și eficientă
· Gândire analitică, inovativa
· Responsabilitate, seriozitate, organizare
· Ambiție, dinamicitate, flexibilitate
· Capacitate de efort susținut
· Capacitatea de a lucra în echipă
· Disponibilitate pentru deplasări în țară sau în străinătate
· Orientare către soluții
· Atenție la detalii
· Capacitatea de a respecta termene limită
· Capacitatea de lua decizii
· Motivație, curiozitate, proactivitate
Informații suplimentare
Ce oferim noi
Oportunitatea de lucra într-o companie multinațională, aflată în continuă dezvoltare
O cultură organizațională bazată pe înțelegerea și dezvoltarea continuă a angajaților
Salariu atractiv acordat în funcție de experiență și competențe
Abonament servicii medicale – Clinica Medicover
Card Dejun - UP
Bonus anual in funcție de performanțe